Sa-ti ramana

Tainic
danseaza sufletul meu
Haotic
se-nfasoara in roba cea alba
N-ai sa-l prinzi!
Poti sa tragi de cearsaf
N-ai sa-l prinzi gol!
Desi, de-atatea ori
ar fi ramas la tine.
Alearga acum...
Tie are sa-ti ramana brosa,
dorinta dezbracarii.
Asa vei sti ca undeva,
(cearsaful) a cazut
si taina s-a pierdut,
dar nu-n privirea ta.

Respir

Nu simt.. nimic,
Si totusi,
e o teama de ganduri
si de soapte,
O casa din povesti,
Un om al nimanui
rostind cuvinte
moarte,
Un suflet pustiit
Si-alt om ,
ce sta de paza
Mi-e spaima
de iubire,
de ochi
ce ma vegheaza
Si chipul tau de lut
Nu imi mai pare-o arta,
Ci strigat,
incremenit in apa.
Si frunzele le vad,
deja mucegaite
Hoinar, un om
mai trece
sa-mi fure
pazitorul
Si pasnicul
meu suflet
a parasit
decorul.

In alb

(maini) (evantai) (chitara) (teatru)


niciun fel de decor mama nici nu stie piesa dar o si detesta
mama... (incercari de lacrimi)
se teme de numarul 13
...ma iubeste, nu ma iubeste 43, 34

cum iubesc , cum umbla si cum sunt imbracati
imi vine sa fug nu se poate trai fara teatru!
imi iubesc mama, o iubesc mult
in mine vorbeste egoismul omului de rand
exista o situatie mai stupida decat asta?

cine sunt eu, ce sunt eu?

nu pot sa traiesc fara ea
...sufletul mi-e plin de dumneata
suntem singuri... ...ce copac e asta? (alintare)
nu are personaje vii
trebuie sa infatisam viata..cum ne-o inchipuim in visurile noastre
intr-o piesa trebuie sa existe neaparat si dragostea... pestii cei tacuti ai apelor si-aceasta biata luna
si sufletul lumii sunt eu
imi amintesc totul, totul...totul

o data la 120 de ani deschid buzele pentru a vorbi
un singur lucru stiu:ca mi-e sortit sa viu in lupta inversunata si invrajbita cu diavolul

e un baiat cu toane si plin de trufie nu-i asa ca piesa e ciudata?
decorul a fost atat de frumos
mai stai...o ora macar.. e cu neputinta!
ai talent, trebuie sa mergi mai departe
tinerete tinerete
sunt mereu scoasa ca din cutie Au..Au!
femeile noastre, de obicei, inainte de a cuceri inima cuiva, sunt indragostite de el pana peste cap
Are un glas frumos si trist si se poarta ca un poet.


e liniste...nimeni nu face nimic
Dar uite ca si ei plang si rad la fel ca toti ceilalti

soarele asta nici nu s-a apropiat de dumneata si ai si inceput sa zambesti
ma intreb: Ce-i atat de frumos in viata mea?..

simt ca-mi irosesc viata
nu sunt eu oare nebun? Pe malul unui lac, traieste din copilarie o fata tanara
Visez visez
comedie
ma gandeam daca sa ma fac sau nu actrita
ne despartim

Daca vreodata vei avea nevoie de viata mea, vino si ia-o
cel mai potrivit lucru ar fi ca dumneata sa-i dai niste bani
ba am bani, dar vezi, sunt artista si toaletele...
Mama pac pac
n-am mai fost stapan pe mine mainile tale sunt de aur
de ce te lasi influentata de acest om?
pe omul asta il stimez iarta-ma, nu stiu sa mint
daca-i asa, am eu mai mult talent decat voi toti la un loc

targovetule , parazitule
zgripturoaico!
zdrentarosule , om de nimic nu trebuie sa plangi
Iart-o pe mama ta pacatoasa nu mai pot sa scriu



Nu deznadajdui, vor trece toate
el o sa plece, iar ea o sa te iubeasca din nou
Daca vreodata vei avea nevoie de viata mea, vino si ia-o!

Sa mai ramanem... Esti putin ametit...trezeste-te!
Dumneata sti sa te jertfesti
Ma cheama ceva spre ea

ce putin te cunosti ...care te poarta in lumea visurilor

V-ati inteles cu totii astazi sa ma chinuiti?
Esti tot al meu crezi ca te ligusesc?

am eu aere de mincinoasa?
N-ai sa ma parasesti! N-am vointa
Ia-ma , du-ma , dar sa nu ma lasi sa fac un pas fara tine!

Asadar, plecam!
chiuvete
Uite-o rubla, impartiti-o-ntre voi sa-mi pastrati o amintrire ...buna!
Zarurile sunt aruncate

(negru)
a debutat la un teatru de vara, undeva langa Moscova pe vremea aceea ma pierdeam

erau si unele momente cand striga cu talent, cand murea cu talent!... o imaginatie cam dezordonata iscalea: Pescarusul

ce usor e sa fi filozof pe hartie si ce greu e in realitate
Ah, vrei sa ma deochi?
Dumneata mi-ai spus ca ai uitat tot si ca nu mai esti suparat publici sub pseudonim si...
intr-un cuvant: tot vechea poveste
...iubeste lacul ca un pescarus
Costea, tu nu joci?

Purtam o toaleta minunata, orice s-ar spune, stiu sa ma-mbrac!

Costea canta... e trist, bietul baiat
impresioneaza, doar atat...si cu asta nu ajungi departe!
Costea,....lasa-ti manuscrisele si hai sa mancam ceva.. forme noi

am sa-ncep cu ploaia al carui ropot l-a trezit pe erou
scrie, pentru ca scrisul se revarsa liber, in sufletul lui
si ochii parca-ti sunt mai mari!

am putut plange, dupa doi ani, pentru prima oara



traiam vesela ca un copil
e timpul sa plec nicio dragoste nu-mi incalzeste sufletul
De ce-mi spui c-ai sarutat pamantul pe care-am calcat?

eu sunt actrita... el nu credea in teatru
Pe malul unui lac traieste inca din copilarie o fata tanara Despre ce vorbeam?

Joc cu placere, cu entuziasm...
imi fagaduiesti?

il iubesc chiar mai mult decat inainte
pe malul unui lac... si asa , in lipsa de altceva o nimiceste ca pe un pescarus

ce bine era inainte...ce viata fericita si curata iti mai aduci aminte?
si cui foloseste...
principalul e..puterea noastra de a indura...


eu cred si sufar mai putin

violet-stare de a fi...

Gandul despre tine

Oh!Ce dimineata...
Nicicand n-am s-o iubesc mai mult
Si ce pamant de glie!
sfant...amorul marmorei tale
Copile drag, indeparteaza-ti pasii!
Ia-l umbro departe cu tine,
Caci s-a indragostit de o statuie

Viseaza mereu...
zbor de atingeri pe hotare nelimitate
-De unde cunosti tu atat de bine
locul nasterii tale...
universul nepatruns?!

Dar ochii lui vad acum brunul pamantesc,
Emotia firelor de iarba
Vad cantecul lemnului cioplit

Dimineata iti patrunde pielea
Si tu confunzi suflarea aceasta
cu vorbele fecioarelor ingeresti.

Ti-adie un gand frumos
peste fruntea-ti curata,
ochii albastri,
vesnic uimiti de transparenta
sufletelor

Pe tine nu te-am vazut...
O singura viata in pamant
si apoi separata in lume
Cu trunchiurile unite
de jumatate unite trunchiuri
Uitati sa faceti umbra
Aerul rece adoarme.

azi

" Vreau sa te privesc
Nimic mai mult. Caci ce vad pe pamant
M-a-nnebunit si-adeseori patrund
In sanul lui, la cei ce-mi tes ursita
Dar ajutor nu aflu. Le-am cerut
Ce nu-mi pot da, de-aceea nu-i mai caut."
Hai, vreau sa te privesc...!

"Din tinerete inca,
Spiritul meu s-a despartit de oameni
Si n-a privit cu ochii lor pamantul,
Caci eu alt tel avut-am decat ei,
Marire nu ravneam, simteam intr-altfel,
Iar bucuria, chinul, dorul meu,
Puterea, m-au instrainat de dansii
Pana-ntr-atat ca-nsufletitu-mi trup
Era desprins de suflet, iar din toate
Fapturile din jurul meu, doar una...
Dar despre ea vorbi-voi mai tarziu."

Revarsare de ape in miezul unui gand

Intalnirea cu cartile ma emotioneaza.
Eram imbracata in alb cand ne-am vazut. Nu ma gandeam la nimic. In gratii de balet emotiile ma stapaneau ca si cand dadeau tarcoale unui indragostit ce se teme. Se teme sa nu fie iubit.
Ascultam. Cartile astea insira cuvinte sau...? Apoi am citit ca pentru un timp trebuia sa te rupi din trupul meu...

Eu am plecat de acasa pentru a ma intalni cu niste oameni ce fac schimb de carti. M-am machiat.
Cu grija mi-am desenat ochiul drept. Negrul creiona apoi neclar ochiul stang- superficiale lacrimi datorate machiajului! Mereu. Dar eram in sfarsit pregatita de o intalnire cu oameni.

As vrea sa cumpar o carte! Ah, banii ii dau chiar eroului...Da...
E cam racoare. Pe o jumatate a corpului se urca o toropeala, sunt cuprinsa puternic cu ambele brate. Nu fac nimic Sunt poate deshidratata...Ma feresc si-acum sa spun " vulnerabila"- desigur, sunt din nou intre oameni, daca privesc spre dreapta scaunul nu e ocupat. De ce stai tu in stanga?
Da, m-am retras din subiect. De ce stai tu in stanga? incep sa cred ca m-am tras din predicat. dupa predicat o interjectie.
Voiam sa spun ca inainte de a intra in aceasta sala, am vazut o oglinda.Timpul era de peste 120 de secunde de cand ma despartisem de carti. Sa fi fost cam 300 si de secunde -maxim. Din profil umerii mei se aplecau. in portret machiajul stricat si parul ravasit. De ce nu pot sta drept si in fata cartilor?
Am observat ca nu eram complet imbracata in alb. Pantalonii mei purtau o alta culoare. As vrea picaturi reci de apa cazand. Ar intra in trupul meu nemachiat, in chipul dezbracat si s-ar contopi. As uita de apa si de oameni. M-ar machia niste cuvinte, mi-ar contura unduirile niste povesti si atunci as sta drept...Ma contrazic?
Prea multe ganduri...prea multe.
Cert e ca as vrea ca filele cartii tale, omule, sa nu-mi aplece umerii si ca emotiile lor sa fie picurii recazandu-mi pe trupul gol, sa-mi umple sufletul, sa-l inunde.
Cu primii zori copilul alearga frunzele. Cand trece toamna ei, degetele nu mai ating sunete de pian...barbatul se retrage in pantec, caldura in zori si raze din ochiul spart al unui geam, din mijlocul cuvantului ce arde, femeie- pe fila unei carti

Statuia...ea

Intregul ei trup
se impletea cu flori impietrite
Fiecare atingere
se imprima in infinit
Intregul ei trup
se pierdea in gri
Etern